Mama premierului Ilie Bolojan, Floarea Bolojan, are 87 de ani și trăiește în continuare în satul Birtin din județul Bihor, la aproximativ 60 de kilometri de Oradea, în casa în care a locuit alături de soțul ei. Femeia duce o viață simplă și liniștită și spune că vorbește frecvent cu fiul ei, chiar dacă acesta are acum responsabilități foarte mari în fruntea Guvernului.

Într-un interviu acordat presei, ea a transmis un mesaj emoționant pentru fiul său. L-a încurajat să fie puternic și să facă ceea ce crede că este corect pentru țară și pentru oameni. Mama premierului i-a amintit că provine dintr-un loc în care oamenii au fost întotdeauna muncitori și rezistenți și că aceste valori ar trebui să-l ghideze în deciziile sale.

Floarea Bolojan a povestit și despre copilăria fiului ei. Spune că a fost un copil liniștit, foarte interesat de școală și de citit. Chiar și atunci când mergea cu animalele la pășune, își lua cărțile cu el și citea ori de câte ori avea ocazia.

Ea a subliniat că Ilie Bolojan a crescut într-o familie în care munca și disciplina erau foarte importante. De aceea, consideră că experiențele din copilărie l-au format și l-au ajutat să ajungă în poziția de astăzi.

În final, mama premierului a spus că își dorește ca fiul ei să ia decizii în interesul oamenilor, mai ales al celor în vârstă și al celor care au nevoie de sprijin, și să nu uite niciodată de unde a plecat.

La 15 ani, a făcut nunta, la 16 ani a născut primul copil, pe Florian, acum profesor de matematică pensionar în Arad. „Îi diferență între băieți. Că ăla e cu 14 ani mai mare ca el. Eu n-am vrut să rămâie primul băiat singur. Că eu am fost singură și știu ce înseamnă singurătate. Ești fiul ploii. Primul seamănă cu tată-său, mai nervos și harnic de rupe. Ilie seamănă mai mult cu mine și cu tatăl meu. Tatăl meu a fost un om bun, așa ca el. El, de micuț, n-o înjurat, n-o știut ce înseamnă să înjuri, sub nici o formă. Nici în ziua de astăzi nu știe. Nu bea, nu fumează. Nici ălalaltul”. În Birtin, care are în jur de 300 de locuitori, „lumea ține băutură în casă, dar bețivi n-am avut decât vreo doi-trei, care au și murit, i-a luat naiba de mult”.

Apa din peșteră, „când o bei, îți dă putere”

Șoșoni de fetru, prinși cu arici pe glezne. O bluză de flanel, un șorț cu diverse întrebuințări, batic legat sub bărbie. Părul cărunt care se vede de sub basma e rar și face fruntea să pară foarte înaltă. Ovalul obrajilor e încă bine conturat, în ciuda ridurilor de pe margini. „Am fost mai plinuță. Când ești slabă, se încrețește pielea urât. Dimineața, când mulgeam vacile, luam spuma aia și mă ungeam pe față cu ea. Aia a fost crema mea”.

Floarea Bolojan stă pe un scaun în mijlocul curții. La doi pași de ea e o fântână cu roată, pe care n-o mai folosește. Există rețea de apă și canalizare în sat. Dar nici apa de la robinet nu-i place, că „e tratată”. „Apă de băut luăm de la un izvor care iese din peșteră. De unde iese apa, e ca o arteziană, iese cu putere mare. Și nu se poate spune de la ce adâncime, au vrut s-o măsoare și n-au putut. E o apă excelentă. Când o bei, îți dă putere”.

Copilul din penumbră „nu m-o supărat cu nimica”

Ilie Bolojan a fost un „bebeluș-penumbră”, cum îi numesc unii psihanaliști pe cei născuți după decesul unui frate sau al unei surori mai mari. Penumbră, pentru că vin în trena doliului, dar nu mai e un doliu negru de tot, ci îndoit cu un strop de consolare.  „Am mai avut un băiat după primul. Și-o murit, la 9 luni și 3 zile. Nu se știe de ce-o murit, o făcut temperatură, o vărsat. Atuncea nu erau injecții cum îs amu la copii. S-o născut la patru kilograme și-o sută. Și Ilie o avut tot atâta. Și m-am supărat, că am zis că poate o muri și aista. Primul o avut numa trei kile. Da-i bine, face 71 de ani, în iunie”.

Un exemplu celebru de copil-penumbră din cultura noastră este Lucian Blaga, care i-a urmat unei surori adorate de toată familia și decedate în urma unei tragedii casnice. Pe Blaga, după cum mărturisește poetul în „Hronicul și cântecul vârstelor”, presiunea acestui doliu l-a copleșit. A vorbit abia la patru ani. Ilie Bolojan a vorbit de la șapte luni, își amintește mama lui. „De micuț, o fost atâta de cuminte, foarte cuminte, nu m-o supărat cu nimica. Stăteam acolo în casă, și-l lăsam descoperit, și dădea din picioare, și chioța (n.red. – a striga de bucurie), și-i plăcea, ca la copii. De micuț o vorbit, de la șapte luni. Vorbele nu le spunea corect, la vaci spunea «baci». Cu cocoșul avea de lucru, că era «căcuigu». Băiatul mai mare zice: «Mămică, hai să-l învățăm să vorbească nu cum vorbim noi aicea, să vorbească domnește». Dar tot le pocea vorbele, de numa, numa”.

„O avut voce. N-o cântat, că i-o fost rușine”

Poezii nu se cunoaște să fi scris micul Ilie, însă o vreme a arătat anumite aptitudini muzicale, remarcate de un lider al comunei. „Era micuț, nu știu dac-o avut trei ani. Președintele de la primărie o venit pe-aici pe drum. Aici” – arată spre zona grajdului – „era numa fundație. Ilie se juca și cânta Iordanul. Toată vară l-o cântat Iordanul. Toată vara. Și președintele o întrebat: «Măi, a cui îi de cântă?». Mai măruț, n-o cântat, că i-o fost rușine. O avut voce. Și eu am avut voce și-am cântat, mi-o plăcut să cânt, pe la nunți și-așa. Dar, dacă nu cânți, corzile vocale își schimbă lucrurile”.

Numele celui de-al doilea născut are și el o poveste. „Bărbatul meu era tot Ilie, la băiat îi ziceam Ile al meu. Bărbatul meu o fost al șaptelea dintre frați. Mi-o zis: «Știi ce? Mie nu-mi mai trebuie alt copil, că eu îs sătul de frați mulți. Că eu am fost slugă la toți». No, bun. L-am făcut pe Ilie. Zice: «Pune-i ce nume vrei tu, că tu l-ai dorit foarte mult. Și așa-i, l-am dorit din tot sufletul. Zic: «Îi pun Ilie ca la tată-său. Ești de acord?». «Îs de acord». I-o părut bine. Băiatul care-o murit o fost Gavril. Și hai să-i punem, că și socrul o fost tot Gavril, și băiatul, Ilie Gavril”. În Birtin, oamenii îl știu pe premier doar de Ilie. „De Gavril n-o știut nimeni până când n-o ajuns în Oradea. M-am gândit pe urmă și-am socotit așa: Ilie îi Sfântul Proroc Ilie, Gavril îi Arhanghelul Gavril care-o vestit pe Fecioara Maria că va naște pe Iisus. Deci are două nume sfinte. Cred că și asta l-o ajutat. Că el în București nu s-o dus de capul lui. Dumnezeu l-o trimis acolo, să salveze. Dacă Dumnezeu îl susține, PSD-ul nu poate face nimic!”.

„O trebuit să fiu și muiere, și bărbat”

Mama lui Ilie Bolojan trăiește din pensia de urmaș, rămasă de la soțul ei. O pensie mai mică de 3.000 de lei, din care „mi-a mai tăiat un pic, da n-am comentat”. „Am lucrat mult în viață. Bărbatul meu o fost paralizat 13 ani. Și-atunci o trebuit să fiu și muiere, și bărbat, cum ar veni. El o lucrat la CFR 30 de ani fără patru luni. Atunci s-o-mbolnăvit. Nu din vina lui, așa o fost. Și trăiam din pensia asta. Că eu puteam lucra, și aveam și de la noi ce ne trebuie, un porc, ghine (n.red. – găini), pui, ouă, de toate. La țară, dacă ești muncitor, nu mori de foame. La oraș, îi altceva. Mergi cu banul după o frunză de pătrunjel. Da la țară mergi în grădină și-o iei. Dacă pui. Dacă nu pui…”.

„Merea la vaci cu cartea-n brâncă. El orișiunde s-o dus cu cartea”

„Ilie era gingaș la mâncare”, își amintește mama lui. „El pân o mers la școală n-o mâncat fasole verde. Că vărsa de ea. O supt un an și zece luni. Era cuminte, era foarte cuminte. Când l-am înțărcat, i-am spus: «Dacă mai ceri țâță de la mama, mama moare!». Cum o știu el, micuț, așe, că mori, ce se-ntâmplă când mori… Da el n-o mai cerut. Alții fac rău la înțărcat… El nici nu s-o mai uitat la țâțe, să-i dau să sugă. Dar la mâncare, o fost foarte gingaș. N-o mâncat orișice. I-am spus: «Lasă, că te însori, muierea face sâmbătă mâncare, vei mânca tot dintr-aceea până-n ailaltă sâmbătă»”.

Când părinții plecau în vizită la Oradea, Ilie cel mic cerea să-i aducă de citit. „«Ce să-ți cumpăr de la Oradea?», «Nu-mi cumpăra nimic, cumpără-mi un Cutezătorii”. Și-i cumpăram revista Cutezătorii, mai cumpăram revista Lumea, îmi plăcea să mă uit și eu peste ea, să știu ce se-ntâmplă. Îmi plăcea Adrian Păunescu. Ca poet, așa l-am știut noi. Și-mi plăceau și cântecele de la cenaclu”.

„S-o înscris în PNL că acolo i-o plăcut oamenii”

În politică, „Ilie s-o băgat de tânăr. S-o băgat în PNL, pentru că tata o ținut cu țărăniștii. Am avut neamuri care o fost cu liberalii. Astea erau partide mai bătrâne, vechi. Ilie s-o înscris în PNL că acolo i-o plăcut oamenii. Și când o fost prim-ministru, ioi, că am uitat cum îl cheamă, Tăriceanu, atunci l-au pus secretar general al Guvernului. Tăriceanu nouă atunci ne-o părut un om serios. Pe urmă, s-o prostit. O avut neveste. Și-o făcut și nuntă. Și Ilie o fost la nuntă… Acuma oamenii chiar se prostesc. Ce să-i faci…”. Floarea Bolojan acceptă că vremurile s-au schimbat și acum e moda altfel. „Stau zece ani, se cunună, după aia, la un an, se divorțează. Nepotrivire de caracter. Da-n zece ani nu s-o potrivit?”. Cum Ilie e divorțat și are o nouă parteneră, Ioana, asistentă medicală, Floarea îi spune acesteia noră, iar mamei ei, „o muiere foarte harnică”, îi spune cuscră.

„Dragul mamei, nu demisiona la cererea PSD-ului!”

Despre cariera politică a băiatului, mama a adunat, de-a lungul anilor, fel și fel de gânduri. Se uită la știri și ține pasul cu discuțiile la zi.  „E un băiat care nu mai are păreche, băiatul meu… Nu mai are păreche, așa un băiat bun. Nu-mi place de bucureșteni, în general, că dau în el ca-n sacul de box. Da nu merită, săracul! El o făcut Oradea Parisul României. Parisul României! Cred că și-acolo, la București, poate bate. Dar PSD-ul a tot votat contra lui, nu-l susține, ca să pice. Dacă pică, nu-i face mare rău, că vine acasă. Și scapă de stresul aista grozav”.

„Cum putem trăi așa dacă ne sucim?”

Ce nu-i place la politicieni mamei premierului e „suceala”. „Ilie al meu n-o sărăcit el pe nimeni. Astea patru partide care-s în coaliție s-o întâlnit, o discutat ce vor să facă, asta, asta, sunteți de acord? Amu se-ntorc, se sucesc, cum ar veni. Că ele nu-s de acord, nici de asta, nici de ceea. Or, cum putem trăi așa dacă ne sucim? Ca și-o femeie care merge în fața primarului și spune da. Și peste un an, nu se potrivește. Nu există! Toți oamenii se potrivesc”. PSD-ul e principala țintă a criticilor materne. „Ei tot timpul or condus. Dar n-o condus bine. C-o fost copii, nepoți ai comuniștilor, ai ălora mari. Mai sunt și de la ăștialalți care au avut părinți comuniști, dar nu-s răi așa, ca ei. Nici președintele Nicușor Dan nu e scutit de reproșuri. „L-am votat. Ca și cu Vadim Tudor și cu Iliescu. El, când o venit acolo, după ce-o câștigat, cu pichiboambele s-o sărutat. Ești președinte, cum să te țuci cu pichiboambele de prin București? Hai să fim serioși! Mă, ce președintele sărăciei-i aista, de se țucă cu toate boambele?”. „Pichiboambele”, adică „pițipoancele”. „Și încă ceva. E mic de statură. Ar trebui să fie mai înalt. L-ai văzut pe Iohannis a dracului? Nicușor, săracul, îi micuț și când vorbește stă și se gândește, mmmm. Nu e bine. Poate are cine să-l sfătuiască, dar poate că nu-i ascultă”.