conecteaza-te cu noi

Local

Mama lui Ilie Bolojan: „Dragul mamei, nu demisiona la cererea PSD-ului!”

Publicat

pe

libertatea.ro

Mama premierului Ilie Bolojan, Floarea Bolojan, are 87 de ani și trăiește în continuare în satul Birtin din județul Bihor, la aproximativ 60 de kilometri de Oradea, în casa în care a locuit alături de soțul ei. Femeia duce o viață simplă și liniștită și spune că vorbește frecvent cu fiul ei, chiar dacă acesta are acum responsabilități foarte mari în fruntea Guvernului.

Într-un interviu acordat presei, ea a transmis un mesaj emoționant pentru fiul său. L-a încurajat să fie puternic și să facă ceea ce crede că este corect pentru țară și pentru oameni. Mama premierului i-a amintit că provine dintr-un loc în care oamenii au fost întotdeauna muncitori și rezistenți și că aceste valori ar trebui să-l ghideze în deciziile sale.

Publicitate

Floarea Bolojan a povestit și despre copilăria fiului ei. Spune că a fost un copil liniștit, foarte interesat de școală și de citit. Chiar și atunci când mergea cu animalele la pășune, își lua cărțile cu el și citea ori de câte ori avea ocazia.

Ea a subliniat că Ilie Bolojan a crescut într-o familie în care munca și disciplina erau foarte importante. De aceea, consideră că experiențele din copilărie l-au format și l-au ajutat să ajungă în poziția de astăzi.

În final, mama premierului a spus că își dorește ca fiul ei să ia decizii în interesul oamenilor, mai ales al celor în vârstă și al celor care au nevoie de sprijin, și să nu uite niciodată de unde a plecat.

Publicitate

La 15 ani, a făcut nunta, la 16 ani a născut primul copil, pe Florian, acum profesor de matematică pensionar în Arad. „Îi diferență între băieți. Că ăla e cu 14 ani mai mare ca el. Eu n-am vrut să rămâie primul băiat singur. Că eu am fost singură și știu ce înseamnă singurătate. Ești fiul ploii. Primul seamănă cu tată-său, mai nervos și harnic de rupe. Ilie seamănă mai mult cu mine și cu tatăl meu. Tatăl meu a fost un om bun, așa ca el. El, de micuț, n-o înjurat, n-o știut ce înseamnă să înjuri, sub nici o formă. Nici în ziua de astăzi nu știe. Nu bea, nu fumează. Nici ălalaltul”. În Birtin, care are în jur de 300 de locuitori, „lumea ține băutură în casă, dar bețivi n-am avut decât vreo doi-trei, care au și murit, i-a luat naiba de mult”.


Apa din peșteră, „când o bei, îți dă putere”

Șoșoni de fetru, prinși cu arici pe glezne. O bluză de flanel, un șorț cu diverse întrebuințări, batic legat sub bărbie. Părul cărunt care se vede de sub basma e rar și face fruntea să pară foarte înaltă. Ovalul obrajilor e încă bine conturat, în ciuda ridurilor de pe margini. „Am fost mai plinuță. Când ești slabă, se încrețește pielea urât. Dimineața, când mulgeam vacile, luam spuma aia și mă ungeam pe față cu ea. Aia a fost crema mea”.

Publicitate

Floarea Bolojan stă pe un scaun în mijlocul curții. La doi pași de ea e o fântână cu roată, pe care n-o mai folosește. Există rețea de apă și canalizare în sat. Dar nici apa de la robinet nu-i place, că „e tratată”. „Apă de băut luăm de la un izvor care iese din peșteră. De unde iese apa, e ca o arteziană, iese cu putere mare. Și nu se poate spune de la ce adâncime, au vrut s-o măsoare și n-au putut. E o apă excelentă. Când o bei, îți dă putere”.

Copilul din penumbră „nu m-o supărat cu nimica”

Ilie Bolojan a fost un „bebeluș-penumbră”, cum îi numesc unii psihanaliști pe cei născuți după decesul unui frate sau al unei surori mai mari. Penumbră, pentru că vin în trena doliului, dar nu mai e un doliu negru de tot, ci îndoit cu un strop de consolare.  „Am mai avut un băiat după primul. Și-o murit, la 9 luni și 3 zile. Nu se știe de ce-o murit, o făcut temperatură, o vărsat. Atuncea nu erau injecții cum îs amu la copii. S-o născut la patru kilograme și-o sută. Și Ilie o avut tot atâta. Și m-am supărat, că am zis că poate o muri și aista. Primul o avut numa trei kile. Da-i bine, face 71 de ani, în iunie”.

Publicitate

Un exemplu celebru de copil-penumbră din cultura noastră este Lucian Blaga, care i-a urmat unei surori adorate de toată familia și decedate în urma unei tragedii casnice. Pe Blaga, după cum mărturisește poetul în „Hronicul și cântecul vârstelor”, presiunea acestui doliu l-a copleșit. A vorbit abia la patru ani. Ilie Bolojan a vorbit de la șapte luni, își amintește mama lui. „De micuț, o fost atâta de cuminte, foarte cuminte, nu m-o supărat cu nimica. Stăteam acolo în casă, și-l lăsam descoperit, și dădea din picioare, și chioța (n.red. – a striga de bucurie), și-i plăcea, ca la copii. De micuț o vorbit, de la șapte luni. Vorbele nu le spunea corect, la vaci spunea «baci». Cu cocoșul avea de lucru, că era «căcuigu». Băiatul mai mare zice: «Mămică, hai să-l învățăm să vorbească nu cum vorbim noi aicea, să vorbească domnește». Dar tot le pocea vorbele, de numa, numa”.


„O avut voce. N-o cântat, că i-o fost rușine”

Poezii nu se cunoaște să fi scris micul Ilie, însă o vreme a arătat anumite aptitudini muzicale, remarcate de un lider al comunei. „Era micuț, nu știu dac-o avut trei ani. Președintele de la primărie o venit pe-aici pe drum. Aici” – arată spre zona grajdului – „era numa fundație. Ilie se juca și cânta Iordanul. Toată vară l-o cântat Iordanul. Toată vara. Și președintele o întrebat: «Măi, a cui îi de cântă?». Mai măruț, n-o cântat, că i-o fost rușine. O avut voce. Și eu am avut voce și-am cântat, mi-o plăcut să cânt, pe la nunți și-așa. Dar, dacă nu cânți, corzile vocale își schimbă lucrurile”.

Publicitate

Numele celui de-al doilea născut are și el o poveste. „Bărbatul meu era tot Ilie, la băiat îi ziceam Ile al meu. Bărbatul meu o fost al șaptelea dintre frați. Mi-o zis: «Știi ce? Mie nu-mi mai trebuie alt copil, că eu îs sătul de frați mulți. Că eu am fost slugă la toți». No, bun. L-am făcut pe Ilie. Zice: «Pune-i ce nume vrei tu, că tu l-ai dorit foarte mult. Și așa-i, l-am dorit din tot sufletul. Zic: «Îi pun Ilie ca la tată-său. Ești de acord?». «Îs de acord». I-o părut bine. Băiatul care-o murit o fost Gavril. Și hai să-i punem, că și socrul o fost tot Gavril, și băiatul, Ilie Gavril”. În Birtin, oamenii îl știu pe premier doar de Ilie. „De Gavril n-o știut nimeni până când n-o ajuns în Oradea. M-am gândit pe urmă și-am socotit așa: Ilie îi Sfântul Proroc Ilie, Gavril îi Arhanghelul Gavril care-o vestit pe Fecioara Maria că va naște pe Iisus. Deci are două nume sfinte. Cred că și asta l-o ajutat. Că el în București nu s-o dus de capul lui. Dumnezeu l-o trimis acolo, să salveze. Dacă Dumnezeu îl susține, PSD-ul nu poate face nimic!”.


„O trebuit să fiu și muiere, și bărbat”

Mama lui Ilie Bolojan trăiește din pensia de urmaș, rămasă de la soțul ei. O pensie mai mică de 3.000 de lei, din care „mi-a mai tăiat un pic, da n-am comentat”. „Am lucrat mult în viață. Bărbatul meu o fost paralizat 13 ani. Și-atunci o trebuit să fiu și muiere, și bărbat, cum ar veni. El o lucrat la CFR 30 de ani fără patru luni. Atunci s-o-mbolnăvit. Nu din vina lui, așa o fost. Și trăiam din pensia asta. Că eu puteam lucra, și aveam și de la noi ce ne trebuie, un porc, ghine (n.red. – găini), pui, ouă, de toate. La țară, dacă ești muncitor, nu mori de foame. La oraș, îi altceva. Mergi cu banul după o frunză de pătrunjel. Da la țară mergi în grădină și-o iei. Dacă pui. Dacă nu pui…”.

Publicitate

„Merea la vaci cu cartea-n brâncă. El orișiunde s-o dus cu cartea”

„Ilie era gingaș la mâncare”, își amintește mama lui. „El pân o mers la școală n-o mâncat fasole verde. Că vărsa de ea. O supt un an și zece luni. Era cuminte, era foarte cuminte. Când l-am înțărcat, i-am spus: «Dacă mai ceri țâță de la mama, mama moare!». Cum o știu el, micuț, așe, că mori, ce se-ntâmplă când mori… Da el n-o mai cerut. Alții fac rău la înțărcat… El nici nu s-o mai uitat la țâțe, să-i dau să sugă. Dar la mâncare, o fost foarte gingaș. N-o mâncat orișice. I-am spus: «Lasă, că te însori, muierea face sâmbătă mâncare, vei mânca tot dintr-aceea până-n ailaltă sâmbătă»”.

Când părinții plecau în vizită la Oradea, Ilie cel mic cerea să-i aducă de citit. „«Ce să-ți cumpăr de la Oradea?», «Nu-mi cumpăra nimic, cumpără-mi un Cutezătorii”. Și-i cumpăram revista Cutezătorii, mai cumpăram revista Lumea, îmi plăcea să mă uit și eu peste ea, să știu ce se-ntâmplă. Îmi plăcea Adrian Păunescu. Ca poet, așa l-am știut noi. Și-mi plăceau și cântecele de la cenaclu”.

Publicitate


„S-o înscris în PNL că acolo i-o plăcut oamenii”

În politică, „Ilie s-o băgat de tânăr. S-o băgat în PNL, pentru că tata o ținut cu țărăniștii. Am avut neamuri care o fost cu liberalii. Astea erau partide mai bătrâne, vechi. Ilie s-o înscris în PNL că acolo i-o plăcut oamenii. Și când o fost prim-ministru, ioi, că am uitat cum îl cheamă, Tăriceanu, atunci l-au pus secretar general al Guvernului. Tăriceanu nouă atunci ne-o părut un om serios. Pe urmă, s-o prostit. O avut neveste. Și-o făcut și nuntă. Și Ilie o fost la nuntă… Acuma oamenii chiar se prostesc. Ce să-i faci…”. Floarea Bolojan acceptă că vremurile s-au schimbat și acum e moda altfel. „Stau zece ani, se cunună, după aia, la un an, se divorțează. Nepotrivire de caracter. Da-n zece ani nu s-o potrivit?”. Cum Ilie e divorțat și are o nouă parteneră, Ioana, asistentă medicală, Floarea îi spune acesteia noră, iar mamei ei, „o muiere foarte harnică”, îi spune cuscră.

„Dragul mamei, nu demisiona la cererea PSD-ului!”

Publicitate

Despre cariera politică a băiatului, mama a adunat, de-a lungul anilor, fel și fel de gânduri. Se uită la știri și ține pasul cu discuțiile la zi.  „E un băiat care nu mai are păreche, băiatul meu… Nu mai are păreche, așa un băiat bun. Nu-mi place de bucureșteni, în general, că dau în el ca-n sacul de box. Da nu merită, săracul! El o făcut Oradea Parisul României. Parisul României! Cred că și-acolo, la București, poate bate. Dar PSD-ul a tot votat contra lui, nu-l susține, ca să pice. Dacă pică, nu-i face mare rău, că vine acasă. Și scapă de stresul aista grozav”.

„Cum putem trăi așa dacă ne sucim?”

Ce nu-i place la politicieni mamei premierului e „suceala”. „Ilie al meu n-o sărăcit el pe nimeni. Astea patru partide care-s în coaliție s-o întâlnit, o discutat ce vor să facă, asta, asta, sunteți de acord? Amu se-ntorc, se sucesc, cum ar veni. Că ele nu-s de acord, nici de asta, nici de ceea. Or, cum putem trăi așa dacă ne sucim? Ca și-o femeie care merge în fața primarului și spune da. Și peste un an, nu se potrivește. Nu există! Toți oamenii se potrivesc”. PSD-ul e principala țintă a criticilor materne. „Ei tot timpul or condus. Dar n-o condus bine. C-o fost copii, nepoți ai comuniștilor, ai ălora mari. Mai sunt și de la ăștialalți care au avut părinți comuniști, dar nu-s răi așa, ca ei. Nici președintele Nicușor Dan nu e scutit de reproșuri. „L-am votat. Ca și cu Vadim Tudor și cu Iliescu. El, când o venit acolo, după ce-o câștigat, cu pichiboambele s-o sărutat. Ești președinte, cum să te țuci cu pichiboambele de prin București? Hai să fim serioși! Mă, ce președintele sărăciei-i aista, de se țucă cu toate boambele?”. „Pichiboambele”, adică „pițipoancele”. „Și încă ceva. E mic de statură. Ar trebui să fie mai înalt. L-ai văzut pe Iohannis a dracului? Nicușor, săracul, îi micuț și când vorbește stă și se gândește, mmmm. Nu e bine. Poate are cine să-l sfătuiască, dar poate că nu-i ascultă”.


Publicitate

Continuați să citiți
Publicitate
Click pentru a comenta

lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

„FC Bihor triumfă peste Chindia și aduce un nou antrenor în echipă”

Publicat

pe

De

„Chindia Târgoviște bate pasul pe loc! Clubul a făcut publică decizia de a înceta colaborarea cu antrenorul Ilie Poenaru, în urma eșecului cu FC Bihor. Suporterii echipa dâmbovițeană ridicaseră deja vocea în starion, solicitând demisia acestuia după înfrângerea de 3-1.

Pe rețeaua de socializare Facebook, Chindia a postat un comunicat oficial: „Am pus capăt, de comun acord, colaborării cu antrenorul Ilie Poenaru. Acesta a fost la cârma echipei de la începutul sezonului, pregătind-o pentru 26 de meciuri. În cazierul său, se numără 13 victorii, 3 egaluri și 10 înfrângeri. Cu Poenaru la timonă, Chindia a ajuns în play-off-ul ligii secunde”.

Chindia a subliniat recunoștința pentru munca depusă la Târgoviște și îi urează succes antrenorului în proiectele viitoare.

Conform aceluiasi anunț, comanda echipei Chindia Târgoviște va fi preluată temporar de Nicu Croitoru și Cristian Toncheff.

Sursa fotografiei atasate: facebook.com/AFC Chindia Oficial

Mai multe detalii pot fi găsite pe DNews24.ro.”




Continuați să citiți

Local

Mara Marincean a ajuns în ultima etapă a competiției europene pentru junioare.

Publicat

pe

De

Joviala, Mara Marincean (13 ani), deși a început lent de undeva după primul mileniu de junioare sub 16 ani din Europa, a început să își construiască o carieră promițătoare în tenis, urcând pe scara ierarhiilor continentale. Prinde, pas cu pas, top 100. A arătat o prestație impresionantă la turneul desfășurat în paradisiaca Palma de Mallorca și a continuat să se impună la un alt turneu U16 din circuitul Tennis Europe, denumit „Bistrița Trophy”.

S-a alăturat forțelor cu Katerina Petre într-o probă de dublu, valoarea lor fiind recunoscută prin poziția de favorite numărul 3. Ca urmare, au avut o trecere liberă în primul tur. În faza de sferturi au trecut de duoul format din Tereza Pupenko (UKR) și Mădălina Ulianovschi (MDA) cu 2-6/6-1, încheind cu un impresionant 12-10 în maxi-tiebreak. Semifinalele le-au văzut impunându-se 6-4/6-3 împotriva perechii Isabelle Lupașcu și Antonia Voicu. Cu toate acestea, în finala împotriva Carolinei Ciubotaru și Sofiei Stoica, au părăsit competiția cu rezultatul de 2-6.

Publicitate

Mara Marincean a avut un parcurs excelent și la proba de simplu. Pe un tablou cu 32 de jucătoare, a avansat cu 3-6/6-2 și 6-4 în 16-imi, în fața Dariei Dragne. A scos categoria sa și a învins-o pe germana Daria Bartes: 6-0/6-3. În cele din urmă a fost eliminată în sferturi, cu 2-6/6-3/3-6 de Antonia Voicu.

„Am participat la un turneu minunat. Am ajuns până în finală la dublu și în sferturi la simplu. Cred că ar fi trebuit să fiu mai concentrată în meciul decisiv cu Antonia Voicu. Sunt nerăbdătoare să văd clasamentul final după terminarea tuturor turneelor”, a declarat Mara, care este pregătită pentru viitoarele provocări de antrenorul său, Horia Matei.

Publicitate




Continuați să citiți

Local

„Câștig ușor împotriva echipei de pe ultimul loc; Echipa Leii roși singură la vârf!”

Publicat

pe

De

Baschetbalistii de la CSM CSU Raiffeisen Oradea au tronat de pe primul loc al clasamentului la finalul sezonului regulat din Liga Națională de baschet masculin, după ce au zdrobit echipa ce se afla pe ultimul loc, CSM Galați. Scorul final, 99-70, vine după două înfrângeri consecutive pentru „leii roșii”.

Meciul s-a jucat la Arena Oradea și diferența de nivel dintre cele două echipe a fost evidentă înca de la început. Gazdele au controlat primul sfert de meci cu un impresionant 26-9, iar „pauza de ceai” a venit cu un avantaj covârșitor de 58-25 pentru Oradea. De remarcat, însă, efortul galățenilor de revenire în sfertul al treilea (19-23), dar nu a fost suficient pentru a întoarce soarta partidei.

Jucătorii români au facut spectacol în sfertul 4, iar tabela de scor arăta incurajator la final: 99-70 pentru Oradea. Asadar, „leii roșii” își asigură pole position-ul pentru play-off, cu avantajul terenului propriu.

Pe de altă parte, U BT Cluj, deși intră în play-off de pe locul întâi, nu va avea același avantaj de a juca mai mult pe teren propriu.

Echipa noastră, Oradea, își va termina sezonul regulat cu un joc în deplasare împotriva Dinamo București, pe 14 aprilie, la ora 19:00. Rezultatul acestui meci nu va afecta clasamentul Oradei, dar nu putem spune același lucru despre Dinamo.

Și, iată și marcatorii meciului: CSM CSU Raiffeisen Oradea a marcat cu Kris Richard – 11 puncte, Bropleh – 12, Kalif Young – 2, Torok – 9, Lottie – 8, Kocovici – 5, Nzekwesi – 20, Năstruț – 7, Nicolescu – 5, Berceanu – 12, Schmidt – 5. Antrenor: Cristian Achim.

De partea cealaltă, pentru CSM Galați au marcat: Arlauskas – 8, Stan – 7, Johnson – 2, Păduraru – 20, Jovicici – 2, Wilcox – 11, Axinte – 7, Robert Dan – 4, Vlaicu Popa – 9.

(Foto: facebook.com/CSM Oradea)

Sursa: DNews24.ro




Continuați să citiți
Publicitate
Localacum o zi

„FC Bihor triumfă peste Chindia și aduce un nou antrenor în echipă”

Localacum o zi

Mara Marincean a ajuns în ultima etapă a competiției europene pentru junioare.

Localacum 2 zile

„Câștig ușor împotriva echipei de pe ultimul loc; Echipa Leii roși singură la vârf!”

Localacum 2 zile

„Confruntare decisivă pentru titlul Ligii 4: Oradea se bate cu Transilvania Sport Academy”

Localacum 3 zile

Primul meci decisiv cu miza mare

Localacum 4 zile

Mandache straluceste din nou si se impune in Arena Oradea!

Internationalacum 4 zile

SUA și Iran au convenit o încetare temporară a focului, nu un armistițiu definitiv

Internationalacum 4 zile

Rapperul american Offset a fost împuşcat în timp ce se afla în apropierea unui cazinou

Localacum 6 zile

S-o ajutam pe Oradea: motociclist accidentat grav pe strada Transilvaniei are nevoie urgenta de donatori de sange.

Localacum o săptămână

„Dezmembrarea unei rețele de droguri în Bihor: Substanța ‘cristal’ ajungea la cumpărători din Marghita”

Localacum o săptămână

„Pe 7 aprilie, zi crucială pentru conducerea parchetelor. Ministerul Justiției își reexaminează candidații după respingerea lor de către Consiliul Superior al Magistraturii”

Localacum o săptămână

Băiatul din Oradea care și-a atacat mama cu un cuțit va fi ținut în custodie.

Localacum o săptămână

„CSM cere controlul asupra comportamentului procurorului Claudiu Sandu pe rețelele de socializare, suspectând că ar fi discreditat justiția și ar fi încălcat regulile de conduită.”

Politicăacum o săptămână

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, întrebat ce păstrează în cutiile de pantofi, că în apartamentul său de 65 de metri pătrați nu există prea mult spațiu pentru astfel de lucruri, mai ales dacă ai și cărți, care ocupă deja locul disponibil.

Localacum o săptămână

Curtea Constituțională spune ‘Da’ pentru judecătoarea Crina Muntean: Concursul pentru inspectorii judiciari nu poate fi organizat doar de șeful inspectorilor, e neconstituțional.

Localacum o săptămână

„Spectacol pe teren! FC Bihor și FC Voluntari dau startul meciurilor de acasă din play off!”

Localacum 2 săptămâni

Alertă în lumea cerealelor! Afacere dubioasă de 847.000 de euro sunt pe radarul justiției.

Localacum 2 săptămâni

Vesti de ultima ora: Răzvan Doseanu, avocat din Oradea, este noul Ministru al Justiției din țara noastră.

Localacum 2 săptămâni

„Bogdan Vătăjelu este noul jucător al echipei de fotbal FC Bihor!”

Localacum 2 săptămâni

„Verde la semafor pentru Codrin-Horațiu Miron ca șef al DIICOT: CSM dă undă verde!”

Lifestyleacum 1 an

Povestea unei iubiri care luptă pentru viață

Businessacum 2 ani

Opinia îndrăzneață a unui economist renumit din România: „Dacă salariul tău net este sub 1.500 de euro, eșecul este doar al tău.”

Lifestyleacum 2 ani

Alimentele care contribuie la longevitate. Ce feluri de mâncare te pot ajuta să ai o viață mai lungă?

Sănătateacum 2 ani

Școlile din Oradea organizează o campanie gratuită de sigilare a dinților pentru elevi.

Localacum 2 ani

Primarul Comunei Holod, Sandu Sasaran: Un Lider Devotat Comunității

Localacum 2 ani

Rezultate la alegerile locale din județul Bihor 2024

Localacum 2 ani

Florin Copos, actualul primar al comunei Dobrești, transformare remarcabilă a comunei prin proiecte de succes.

Economiceacum 2 ani

„Plan de majorare a pensiilor minime și soluții pentru cei fără documente de muncă”

Știriacum 2 ani

OpenAI a debutat cu o nouă creație de inteligență artificială și o variantă desktop a lui ChatGPT.

Agriculturăacum 2 ani

Ministrul Agriculturii nu crede că fermierii români vopsesc puii. Florin Barbu: Puii din magazine sunt crescuți cu porumb

Politicăacum 1 an

Fără partide, doar fapte! Dorin Curtean își anunță candidatura independentă – Care este misiunea lui?

Businessacum 2 ani

Acțiunile Netflix au înregistrat o scădere vineri, după ce compania a anunțat planurile de a nu mai publica datele privind numărul de abonați începând din 2025.

Economiceacum 1 an

Liderii Mondiali Se Întrec în Felicitări pentru Trump! Putin Promite ‘Dialog Deschis’ și Alianțe Uimitoare!

Localacum 5 luni

Cine e ‘milionarul’ din echipa PNL Bihor?

Naționalacum 1 an

România, în stare de alertă epidemiologică! Gripa se răspândește rapid – Ai simptome? Iată ce trebuie să faci!

Sănătateacum 1 an

„Erupții Cutanate care Intrigă Dermatologii: O Alergie Alimentară Ascunsă? Dezvăluirile unui Nutriționist”

Localacum 2 ani

Promisiuni neîmplinite și scandaluri în administrația actuală din comuna Sâmbăta

Știriacum 2 ani

Comandantul-șef al armatei ucrainene a afirmat că situația de pe front s-a „deteriorat”. Trupele Kievului se retrag din anumite zone.

Localacum 2 ani

Campanie Electorală Tensionată la Tinca: Candidatul PNL, Vlad Popa, Supus unei Campanii Agresive.

Politicăacum 2 ani

Locuitorii Nojoridului cer schimbare: De ce FLORIN VASILE CIURDARIU este răspunsul la nevoile comunității.

Localacum 2 luni

„Neatza cu Răzvan și Dani” au difuzat clipul – cu George Lupșa

Politicăacum 5 luni

Bolojan, primul răspuns la acuzațiile lui Grindeanu la adresa Oanei Gheorghiu

Economiceacum 5 luni

Guvernul lansează reforma administrației publice: 13.000 de posturi desființate și un Parlament cu 400 de membri

Politicăacum 6 luni

Momente amuzante cu băiețelul lui Nicușor Dan la inaugurarea Catedralei Naționale. Mezinul președintelui a fost în centrul atenției

Localacum 6 luni

„Huo!”,  „Du-te la Maia Sandu!”: Ilie Bolojan, huiduit la Carei chiar în timp ce depunea coroana pentru eroii României

Naționalacum 6 luni

Imagini șocante în Râmnicu Sărat. Un bărbat a fost înjunghiat de un vecin mai în vârstă. Mama victimei a filmat atacul

Politicăacum 6 luni

RECORDER: 20 OCTOMBRIE 2025. Pensiile magistraților: CCR oprește Guvernul

Naționalacum 6 luni

Primarul Negoiță a construit șosele peste magistralele de gaz. „La o explozie, nu mai rămâne nimic!”

Naționalacum 1 an

Alegerile prezidențiale au fost anulate. Judecătorii CCR au anulat rezultatele primului tur. DOCUMENT

Naționalacum 1 an

Trădare, trădare, dar s-o știm și noi… și procurorii!

Localacum 1 an

Ilie Bolojan: Secrete din campanie. Note pentru Ciucă & Iohannis. (VIDEO)

Politicăacum 1 an

Ilie Bolojan, discurs impresionant în fața colegilor din PNL

Lifestyleacum 1 an

Influencerul Adrian ‘Elicopter’ urmărit de poliție și încătușat! Ce a declanșat totul?

Businessacum 1 an

Starship: Testul crucial al SpaceX deschide noi perspective pentru explorarea spațială

Localacum 2 ani

Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”

Internationalacum 2 ani

Înlocuirea celebrităților cu clone | Adevar sau Conspiratii

Localacum 2 ani

Oradea și Bihorul sunt pe drumul cel bun!

Știriacum 2 ani

VIDEO: Preotul șochează: „Fetele abuzate ar trebui să plătească, căci sunt atrăgătoare.” BOR condamnă ferm: „Declarația este abominabilă și contrară valorilor noastre fundamentale. Nu există justificare pentru abuz.”

Sportacum 2 ani

Reacția germanilor după eșecul contra României și ratarea calificării la EURO

Internationalacum 2 ani

Cât de mult îl afectează pe Putin atacul terorist care a zguduit Rusia. Armand Goșu: „E panicat! El trebuie să răspundă”

Publicitate

Trending