conecteaza-te cu noi

Business

Noi condiții de călătorie odată cu intrarea în Schengen aerian și maritim. Ce se schimbă din 31 martie

Publicat

pe

România intră, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024, începând cu ora 00,00, în Spaţiul Schengen, cu frontierele aeriene şi maritime. De la această dată controalele la frontierele aeriene și maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră.

În contextul adoptării Ordonanței de Urgență nr. 25 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor și al frontierei, începând cu 31 martie anul curent, cetățenii care călătoresc în statele din spațiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la filtrele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceștia urmând să meargă direct către porțile de îmbarcare. În sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligație suplimentară. La Bucureşti, acest moment va fi marcat printr-un eveniment care va avea loc pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” – Otopeni, la terminalul Plecări.

Primele zboruri din spaţiul Schengen care vor ateriza duminică pe aeroportul Henri Coandă vor fi cele care vin de la Paris, Viena, Hamburg, Roma, Zurich, Munchen, Amsterdam şi Geneva. Conform programului, acestea vor sosi în intervalul orar 00:05 – 01:00 ora locală.

Publicitate

Vor mai avea loc controale ale polițiștilor de frontieră?

Polițiștii de frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Polițiștii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări.

În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsuri legale.

Publicitate

Persoanele urmărite general sau internațional vor fi reținute și predate autorităților competente, iar celor care se constată că au comis infracțiuni – dețin substanțe interzise, documente false sau falsificate, sunt migranți ilegali – li se vor întocmi actele premergătoare cercetării penale.

Air Schengen pentru minori: care sunt noile reguli

În ceea ce privește cetățenii români minori, ca și în cazul adulților, aceștia nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge de asemenea direct către poarta de îmbarcare. Aceștia NU vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent.

În acest context reamintim pe scurt, care sunt documentele necesare la ieșirea din țară în cazul cetățenilor români minori, în funcție de situație:

Publicitate

Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare:

  • Document de călătorie valabil
  • Acordul celuilalt părinte dacă călătorește însoțit doar de unul dintre părinți
  • Acordul ambilor părinți când călătorește însoțit de altă persoană decât părintele
  • Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens
  • Doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei

Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit va avea nevoie de:

  • Document de călătorie valabil
  • Acord din partea ambilor părinți
  • Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește

Pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, polițiștii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceștia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieșirea din țară.

Călătorii către state non-Schengen: aceleași proceduri

Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulți cât și pentru minorii români, condițiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliției de Frontieră.

Continua sa citești pe wall-street.ro

Publicitate

Continuați să citiți
Publicitate
Click pentru a comenta

lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Business

Oradea își menține ratingul Fitch „BBB-” și un profil financiar peste nivelul României

Publicat

pe

De

Oradea.ro

Municipiul Oradea își consolidează poziția de oraș stabil și atractiv pentru investiții, după ce agenția Fitch Ratings a reconfirmat calificativul „BBB-”, corespunzător categoriei recomandate investițiilor.

Evaluarea reflectă o gestiune financiară prudentă și o capacitate solidă a administrației locale de a-și susține obligațiile, în ciuda contextului economic dificil și a volumului ridicat de investiții publice aflate în derulare. Veniturile constante și disciplina bugetară contribuie la menținerea unui echilibru financiar sustenabil.

Publicitate

Un element distinct al analizei îl reprezintă ratingul individual al municipiului, situat la nivelul „A-”, superior calificativului acordat României. Acest indicator evidențiază performanța financiară proprie a Oradei și plasează orașul peste media națională în ceea ce privește soliditatea economică și capacitatea de administrare a resurselor.

Cu toate acestea, perspectiva ratingului rămâne negativă, aspect determinat în principal de evoluțiile macroeconomice și de constrângerile impuse de ratingul suveran al României, care limitează nivelul maxim ce poate fi atribuit unei administrații locale.

Menținerea calificativului în categoria „investment grade” consolidează încrederea investitorilor și a finanțatorilor, facilitând accesul la resurse financiare în condiții avantajoase. Acest lucru este esențial pentru continuarea proiectelor de infrastructură și dezvoltare urbană, aflate într-o etapă intensă de implementare.

Publicitate

Prin această reconfirmare, Oradea își întărește statutul de pol regional de stabilitate și dezvoltare, demonstrând că poate performa peste nivelul mediu național, chiar și într-un climat economic marcat de incertitudini.

Publicitate
Continuați să citiți

Business

Frații Micula, sub lupa anchetatorilor: acuzații de evaziune fiscală și delapidare masivă

Publicat

pe

De

ebihoreanul.ro scandicdistilleries.ro

Operațiunea „Jupiter” lovește din nou: luni dimineață, Parchetul General și polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat 78 de percheziții la nivel național, vizând un amplu dosar de infracțiuni economice.

Publicitate

O parte dintre descinderi au avut loc în județul Bihor, la sediile unor firme controlate de oamenii de afaceri Ioan și Viorel Micula, în localitățile Rieni, Ștei și Sudrigiu.

Într-un comunicat oficial, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că acțiunea vizează fapte precum contrabandă, evaziune fiscală, delapidare, înșelăciune, contrafacere, furt, amenințare, hărțuire, uz de armă fără drept, braconaj și infracțiuni silvice.

Poliția Română a transmis că obiectivul operațiunii este documentarea activităților ilegale, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute ilicit, urmând ca mai multe persoane să fie conduse la audieri pentru stabilirea măsurilor legale.

Acțiunea a fost coordonată împreună cu IPJ Bihor și Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca, în contextul unei investigații extinse privind delapidare și evaziune fiscală de proporții.

Publicitate

„Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că două persoane fizice, care ar fi coordonat activitatea unui grup de nouă persoane juridice, ar fi implementat un mecanism infracţional complex având ca finalitate transferul nelegal al activelor aflate în patrimoniul persoanelor juridice din cadrul grupului către alte opt persoane juridice din afara grupului, însă aflate în sfera de control a aceloraşi persoane fizice”, se menționează în comunicatul oficial al procurorilor.

Potrivit anchetatorilor, mecanismul infracțional ar fi fost conceput și pus în aplicare în contextul deciziilor pronunțate de Comisia Europeană, Tribunalul Uniunii Europene și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care statul român a fost obligat să recupereze de la grupul de firme controlat de frații Ioan și Viorel Micula sumele plătite acestora între 2014 și 2019 — aproximativ 792 de milioane de lei (echivalentul a 400 de milioane de euro). Din total, 178 de milioane de euro reprezintă debitul principal, restul fiind dobânzi și penalități, calificând astfel plata drept ajutor de stat ilegal.

Începând cu anul 2018, mai multe companii din cadrul grupului European Food & Drinks – între care European Drinks SA, European Food SA, Multipack SRL, Transilvania General Import Export SEL și Rieni Drinks SA – ar fi transferat bunuri de mare valoare din patrimoniul propriu către alte firme aflate, în realitate, tot sub controlul acelorași proprietari. Printre activele mutate s-ar fi numărat terenuri, hale industriale, clădiri de producție, utilaje și echipamente, evaluate la circa 163 de milioane de lei.

Publicitate

Aceste transferuri ar fi fost realizate prin vânzări directe sau compensări de creanțe dificil de justificat, către societăți precum European Food International SRL, European Drinks International SRL, Certinvest SRL, Hotel Club Estival 2002 SA, Plus Quadriga SRL, Pro Quadriga SRL și Royal Estates & Buildings SRL.

Prin această schemă, statul român ar fi fost privat de posibilitatea reală de a recupera sumele stabilite de instanțele europene, în timp ce grupul controlat de frații Micula ar fi continuat să funcționeze prin intermediul unor firme considerate „curate”, neafectate de obligațiile financiare impuse.

„Învârteli” cu active de sute de milioane

Potrivit documentelor oficiale citate de Digi24.ro, mai multe companii din grupul European Food & Drinks, controlat de frații Micula, ar fi trecut printr-o diminuare semnificativă a activelor, în urma unor transferuri interne către firme aflate în aceeași sferă de control.

Astfel, European Food SA, care în 2018 deținea active în valoare de 997 de milioane de lei, a ajuns în 2024 la aproximativ 490 de milioane de lei, diferența fiind transferată către Certinvest SRL și European Food International SRL.

Publicitate

Un scenariu similar s-a petrecut și în cazul Multipack SRL, ale cărei active s-au redus de la 104 milioane de lei în 2018 la 41 de milioane în 2024, restul fiind mutate către aceleași două societăți.

De asemenea, Rieni Drinks SRL a scăzut de la 420 de milioane de lei în 2018 la 199 de milioane în 2023, activele fiind transferate către Pro Quadriga SRL și European Drinks International SRL.

Situația s-a repetat și la Transilvania General Import Export SRL, unde s-au constatat ieșiri semnificative de active în perioada 2018–2024 — în special între 2022 și 2024, când s-au înregistrat valori de 59 de milioane de lei în 2022, 16 milioane în 2023 și 90 de milioane în 2024. Și în acest caz, beneficiarii transferurilor ar fi fost Pro Quadriga SRL și Certinvest SRL.

Publicitate

Mecanismul transferurilor

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost construită pe baza unor creanțe pretinse de firmele European Food International SRL, European Drinks International SRL, Certinvest SRL, Hotel Club Estival 2002 SA, Plus Quadriga SRL și Pro Quadriga SRL asupra companiilor din grupul European Food & Drinks.

Cum aceste creanțe nu ar fi putut fi achitate în numerar, s-ar fi trecut la compensarea datoriilor prin cedarea unor active de mare valoare – terenuri, hale, clădiri de producție, echipamente și instalații industriale. În alte cazuri, bunurile ar fi fost vândute direct către aceleași societăți, sub pretextul stingerii unor obligații financiare.

Sub acoperirea legalității

Procurorii subliniază că, în teorie, un astfel de mecanism de compensare este legal, atâta timp cât creanțele provin din tranzacții comerciale reale, evaluate corect și justificate prin documente contabile.

Publicitate

În cazul de față, însă, anchetatorii suspectează că aceste operațiuni ar fi fost simulate, folosite doar pentru a acoperi transferul nelegal al activelor din companiile urmărite de stat, astfel încât acestea să devină insolvente sau lipsite de bunuri executabile, în timp ce controlul economic rămânea în mâinile acelorași persoane.

Publicitate
Continuați să citiți

Business

Comunicat de presa Tagretti Sweets PNRR

Publicat

pe

De

Continuați să citiți
Publicitate
Localacum 11 ore

„Locuitorii din Oradea au luat conducerea, dar au pierdut în final împotriva echipei Steaua.”

Politicăacum 19 ore

Sondaj INSCOP: AUR pierde 4% din electorat și atinge cel mai scăzut scor după prezidențialele din 2025

Localacum o zi

Tinca, pe un drum firesc: schimbări vizibile în comună

Localacum o zi

„Echipa CSM Oradea termină pe primul loc sezonul regulat, încheind cu o victorie împotriva echipei clasate pe locul doi!”

Localacum o zi

„Cei trei bătăuși dintr-un bar din Salonta, surprinși pe film în timp ce atacă o persoană, primesc o sentință neașteptată în tribunal”

Naționalacum 2 zile

Scandal în jurul lui Sebastian Popescu: lider politic cercetat pentru corupere de minori după intervenția „Justițiarului din Berceni”

Internationalacum 2 zile

Ministrul de Externe francez: Putin şi-a pierdut ”calul troian” în UE odată cu înfrângerea lui Orban în alegerile din Ungaria

Businessacum 2 zile

Oradea își menține ratingul Fitch „BBB-” și un profil financiar peste nivelul României

Politicăacum 2 zile

Cum se va desfășura votul crucial al PSD pe 20 aprilie. „Manipularea” lui Sorin Grindeanu, contestată și de social-democrați

Localacum 2 zile

„Joi descoperim adversarele: Tragere la sorți pentru meciurile de handbal feminin EURO 2026. România va intra în joc la Cluj, iar Ungaria va concura la Oradea!”

Localacum 2 zile

FC Bihor se confruntă cu Steaua în etapa 4 din play off, călătorește spre Ghencea!

Ultimele noutatiacum 3 zile

Noua politică a Ungariei față de Rusia: ”Nicio țară nu are dreptul să spună alteia să renunțe la teritorii. Nu intenționez să îl sun pe Vladimir Putin”

Localacum 5 zile

„FC Bihor triumfă peste Chindia și aduce un nou antrenor în echipă”

Localacum 5 zile

Mara Marincean a ajuns în ultima etapă a competiției europene pentru junioare.

Localacum 6 zile

„Câștig ușor împotriva echipei de pe ultimul loc; Echipa Leii roși singură la vârf!”

Localacum 6 zile

„Confruntare decisivă pentru titlul Ligii 4: Oradea se bate cu Transilvania Sport Academy”

Localacum o săptămână

Primul meci decisiv cu miza mare

Localacum o săptămână

Mandache straluceste din nou si se impune in Arena Oradea!

Internationalacum o săptămână

SUA și Iran au convenit o încetare temporară a focului, nu un armistițiu definitiv

Internationalacum o săptămână

Rapperul american Offset a fost împuşcat în timp ce se afla în apropierea unui cazinou

Lifestyleacum 1 an

Povestea unei iubiri care luptă pentru viață

Businessacum 2 ani

Opinia îndrăzneață a unui economist renumit din România: „Dacă salariul tău net este sub 1.500 de euro, eșecul este doar al tău.”

Lifestyleacum 2 ani

Alimentele care contribuie la longevitate. Ce feluri de mâncare te pot ajuta să ai o viață mai lungă?

Sănătateacum 2 ani

Școlile din Oradea organizează o campanie gratuită de sigilare a dinților pentru elevi.

Localacum 2 ani

Primarul Comunei Holod, Sandu Sasaran: Un Lider Devotat Comunității

Localacum 2 ani

Rezultate la alegerile locale din județul Bihor 2024

Localacum 2 ani

Florin Copos, actualul primar al comunei Dobrești, transformare remarcabilă a comunei prin proiecte de succes.

Economiceacum 2 ani

„Plan de majorare a pensiilor minime și soluții pentru cei fără documente de muncă”

Știriacum 2 ani

OpenAI a debutat cu o nouă creație de inteligență artificială și o variantă desktop a lui ChatGPT.

Agriculturăacum 2 ani

Ministrul Agriculturii nu crede că fermierii români vopsesc puii. Florin Barbu: Puii din magazine sunt crescuți cu porumb

Politicăacum 1 an

Fără partide, doar fapte! Dorin Curtean își anunță candidatura independentă – Care este misiunea lui?

Businessacum 2 ani

Acțiunile Netflix au înregistrat o scădere vineri, după ce compania a anunțat planurile de a nu mai publica datele privind numărul de abonați începând din 2025.

Economiceacum 1 an

Liderii Mondiali Se Întrec în Felicitări pentru Trump! Putin Promite ‘Dialog Deschis’ și Alianțe Uimitoare!

Localacum 6 luni

Cine e ‘milionarul’ din echipa PNL Bihor?

Naționalacum 1 an

România, în stare de alertă epidemiologică! Gripa se răspândește rapid – Ai simptome? Iată ce trebuie să faci!

Sănătateacum 1 an

„Erupții Cutanate care Intrigă Dermatologii: O Alergie Alimentară Ascunsă? Dezvăluirile unui Nutriționist”

Localacum 2 ani

Promisiuni neîmplinite și scandaluri în administrația actuală din comuna Sâmbăta

Știriacum 2 ani

Comandantul-șef al armatei ucrainene a afirmat că situația de pe front s-a „deteriorat”. Trupele Kievului se retrag din anumite zone.

Localacum 2 ani

Campanie Electorală Tensionată la Tinca: Candidatul PNL, Vlad Popa, Supus unei Campanii Agresive.

Politicăacum 2 ani

Locuitorii Nojoridului cer schimbare: De ce FLORIN VASILE CIURDARIU este răspunsul la nevoile comunității.

Politicăacum 19 ore

Sondaj INSCOP: AUR pierde 4% din electorat și atinge cel mai scăzut scor după prezidențialele din 2025

Localacum 2 luni

„Neatza cu Răzvan și Dani” au difuzat clipul – cu George Lupșa

Politicăacum 5 luni

Bolojan, primul răspuns la acuzațiile lui Grindeanu la adresa Oanei Gheorghiu

Economiceacum 5 luni

Guvernul lansează reforma administrației publice: 13.000 de posturi desființate și un Parlament cu 400 de membri

Politicăacum 6 luni

Momente amuzante cu băiețelul lui Nicușor Dan la inaugurarea Catedralei Naționale. Mezinul președintelui a fost în centrul atenției

Localacum 6 luni

„Huo!”,  „Du-te la Maia Sandu!”: Ilie Bolojan, huiduit la Carei chiar în timp ce depunea coroana pentru eroii României

Naționalacum 6 luni

Imagini șocante în Râmnicu Sărat. Un bărbat a fost înjunghiat de un vecin mai în vârstă. Mama victimei a filmat atacul

Politicăacum 6 luni

RECORDER: 20 OCTOMBRIE 2025. Pensiile magistraților: CCR oprește Guvernul

Naționalacum 6 luni

Primarul Negoiță a construit șosele peste magistralele de gaz. „La o explozie, nu mai rămâne nimic!”

Naționalacum 1 an

Alegerile prezidențiale au fost anulate. Judecătorii CCR au anulat rezultatele primului tur. DOCUMENT

Naționalacum 1 an

Trădare, trădare, dar s-o știm și noi… și procurorii!

Localacum 1 an

Ilie Bolojan: Secrete din campanie. Note pentru Ciucă & Iohannis. (VIDEO)

Politicăacum 1 an

Ilie Bolojan, discurs impresionant în fața colegilor din PNL

Lifestyleacum 2 ani

Influencerul Adrian ‘Elicopter’ urmărit de poliție și încătușat! Ce a declanșat totul?

Businessacum 2 ani

Starship: Testul crucial al SpaceX deschide noi perspective pentru explorarea spațială

Localacum 2 ani

Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”

Internationalacum 2 ani

Înlocuirea celebrităților cu clone | Adevar sau Conspiratii

Localacum 2 ani

Oradea și Bihorul sunt pe drumul cel bun!

Știriacum 2 ani

VIDEO: Preotul șochează: „Fetele abuzate ar trebui să plătească, căci sunt atrăgătoare.” BOR condamnă ferm: „Declarația este abominabilă și contrară valorilor noastre fundamentale. Nu există justificare pentru abuz.”

Sportacum 2 ani

Reacția germanilor după eșecul contra României și ratarea calificării la EURO

Publicitate

Trending