În urmă cu patru săptămâni atrăgeam atenția, într-un articol, asupra faptului că tot mai multe orașe din România încep să adopte reglementări împotriva extinderii jocurilor de noroc. Astăzi, apar și reacții concrete din partea autorităților, iar Oradea se alătură acestui trend.
Potrivit unui articol publicat de eBihoreanul, Primăria Oradea, prin primarul Florin Birta, pregătește un regulament care vizează limitarea desfășurării activităților de jocuri de noroc în oraș. Proiectul urmează să fie supus dezbaterii publice în luna aprilie și prevede interzicerea funcționării sălilor de jocuri în cartiere, inclusiv la parterul blocurilor, acestea urmând să fie relocate în afara orașului, dincolo de șoseaua de centură, spre Aeroport.
Inițiativa vine în contextul unei prezențe ridicate a acestor spații în zonele rezidențiale. De exemplu, în cartierul Rogerius funcționează 23 de săli, în Nufărul 14, iar în zona Calea Aradului 7.
Primarul Florin Birta a declarat că regulamentul va clarifica unde pot funcționa aceste activități și va elimina prezența lor din cartierele de locuințe.
Măsuri deja aplicate și schimbări legislative noi
În lipsa altor instrumente legale, începând cu 2025, Consiliul Local Oradea a majorat cu 50% impozitele pentru imobilele în care funcționează săli de jocuri de noroc. Măsura a fost prelungită și în 2026.
„Măsura nu a fost luată pentru a aduce bani la buget, ci pentru a descuraja aceste activități”, a explicat primarul Florin Birta, subliniind că aceasta a fost doar o soluție temporară.
Un cadru legal mai clar a apărut în februarie 2026, odată cu adoptarea OUG 7, care modifică legislația privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Pentru prima dată, administrațiile locale pot autoriza funcționarea acestor firme, pot stabili taxe anuale și pot decide zonele în care acestea își pot desfășura activitatea.
În acest context, juriștii Primăriei Oradea au început elaborarea regulamentului de aplicare. „Regulamentul va fi supus dezbaterii publice, pentru a putea fi adoptat de Consiliul Local până la termenul limită din 26 aprilie”, a declarat secretarul Consiliului Local, Eugenia Borbei.
Decizia, în pregătire
Proiectul urmează să fie făcut public în perioada următoare. Până atunci, administrația locală poartă consultări atât la nivel național, cât și cu reprezentanții industriei.
„Am avut deja discuții la nivelul Asociației Municipiilor din România cu ONJN și reprezentanții firmelor și vom avea săptămâna aceasta noi consultări la București înainte să luăm decizia finală”, a precizat Florin Birta.
Cu toate acestea, poziția administrației pare deja conturată. „Păcănelele provoacă multe drame. Oamenii săraci joacă, pierd și, când să plece, un cămătar îi ispitește: «Poate câștigi…». Se împrumută, joacă iar și ajung să își piardă casele”, a explicat primarul.
Un demers care continuă o direcție mai veche
De altfel, nu este pentru prima dată când la Oradea se încearcă limitarea acestui fenomen. Fostul primar Ilie Bolojan a inițiat încă din 2017 măsuri în acest sens. Regulamentul pentru centrul istoric, adoptat prin HCL 827, prevedea eliminarea cazinourilor și a caselor de pariuri, alături de alte activități precum casele de amanet și magazinele second-hand.
„Nu cred că suntem un fel de Monte Carlo”, argumenta atunci Bolojan.
Tendință la nivel național
Oradea nu este singurul oraș care merge în această direcție. Administrațiile locale din Slatina și Bacău au decis deja interzicerea jocurilor de noroc, cele din Brăila intenționează să le relocheze în afara orașului, iar la Râmnicu Vâlcea se caută o variantă de compromis.
Un subiect care rămâne în atenție
Evoluțiile confirmă direcția despre care vorbeam în urmă cu o lună: fenomenul începe să fie reglementat mai atent la nivel local.
Vom urmări cu atenție acest capitol, întrucât nu mai vrem să vedem dramele zilnice generate de acest fenomen și nici situații în care instituțiile statului funcționează în favoarea celor care profită de pe urma lui, în loc să protejeze cetățenii.
Vizualizări: 120