conecteaza-te cu noi

Național

Zeci de trenuri suspendate la nivel național – inclusiv în Bihor – din cauza datoriilor uriașe ale CFR Călători către CFR Infrastructură

Publicat

pe

Începând cu marți, 21 octombrie 2025, ora 00:01, circulația a peste 30 de trenuri operate de CFR Călători va fi temporar întreruptă, inclusiv pe rute care traversează județul Bihor. Motivul: CFR Călători nu a achitat la termen restanțele către CFR Infrastructură pentru tariful de utilizare a căii ferate – sume care depășesc 100 de milioane de lei.

Măsura afectează atât trenuri Regio, cât şi InterRegio. Printre cursele suspendate se numără şi R 3115/3116/3117/3118 (Timișoara Nord–Oradea şi retur) sau R 4331/4338 (Oradea–Halmeu şi retur).

CFR Infrastructură precizează că suspendarea are un caracter temporar, trenurile urmând a fi repuse în circulaţie de îndată ce datoriile vor fi achitate integral.

Publicitate

Din perspectiva judeţului Bihor, situaţia este agravată de lucrările în desfășurare pe magistrala Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, destinate modernizării și electrificării căii ferate, care au dus deja la restricții de circulație.

Purtătorii de cuvânt ai celor două companii implicate nu au comunicat până în acest moment un plan clar de reluare a circulației. Călătorii sunt îndrumați să verifice înainte de plecare statusul trenului și eventualele modificări de orar.

Publicitate
Continuați să citiți
Publicitate
Click pentru a comenta

lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Național

Primarul Negoiță a construit șosele peste magistralele de gaz. „La o explozie, nu mai rămâne nimic!”

Publicat

pe

De

Recorder

Stilul lui Robert Negoiță de a face administrație, în total dispreț față de respectarea legilor, a ajuns să depășească o linie roșie: interesele imobiliare sunt puse mai presus de protejarea vieților omenești.

La ordinul primarului Negoiță, în Sectorul 3 al Capitalei s-au construit, în ultimii ani, în mod ilegal, 11 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz, iar un raport de expertiză obținut de Recorder arată că normele legale de protejare a conductelor n-au fost respectate. Inginerii Transgaz spun că traficul poate produce fisuri în conducte, ceea ce creează risc de explozie. “Nici nu vreau să mă gândesc… nu mai rămâne nimic aici”, ne-a declarat unul dintre specialiștii Transgaz.

Publicitate

Drumurile au fost construite pentru a deservi ansamblurile imobiliare construite în ultimii zece ani în zona Brățării, din estul Bucureștiului. Primăria Sectorului 3 n-a avut avize din partea Transgaz, care a notificat administrația locală încă de la începerea lucrărilor. Negoiță a trecut însă și peste legi, și peste notificările Transgaz și a dat ordin ca șoselele să fie construite peste magistrale. Anul acesta, Transgaz a dat în judecată Primăria Sectorului 3.

Un om din interiorul Primăriei Sectorului 3 afirmă că Negoiță a sfidat cu bună știință avertismentele specialiștilor. „Interesele lui sunt mai importante decât orice altceva în sector”, spune avertizorul de integritate. Acesta a acceptat să vorbească doar sub protecția anonimatului, de teama răzbunării primarului PSD, pe care, observă el, nu-l atinge nicio instituție a statului.

Recorder a scris recent despre o altă situație în care Robert Negoiță a sfidat legile și a construit un drum din bani publici pe terenul unde fratele său construiește un ansamblu imobiliar. 

Publicitate

Găsești toate variantele de susținere aici: https://recorder.ro/sustine/

Publicitate
Continuați să citiți

Național

Decizie BEC. Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă

Publicat

pe

De

stirileprotv.ro

Biroul Electoral Central s-a întrunit duminică, de la ora 18.00, pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse până acum pentru alegerile prezidenţiale din luna mai.

Potrivit unor surse, BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu.

Publicitate

Prima reacție a venit de la George Simion, președintele AUR: „Respingerea dosarului de candidat a lui Călin Georgescu e un nou abuz și o continuare a loviturii de stat dată pe 6 decembrie. Jos Ciolacu, jos dictatorii!”

Potrivit legii, în cazul lui Călin Georgescu şi al lui Nicuşor Dan, membrii BEC trebuie să ia o hotărâre până la miezul nopţii de duminică.

Publicitate

În cazul candidaturii lui Crin Antonescu, decizia poate fi luată până marţi, la ora 24.00.

În faţa sediului BEC se află zeci de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu. Potrivit unor surse neoficiale, BEC ar fi validat candidatura lui Nicuşor Dan. Apoi Biroul Electoral central ar fi suspendat şedinţa după ce ar fi constatat lipsa unei semnături pe o anexă din dosarul lui Georgescu.

Ședinţa BEC a fost suspendată pentru 10 minute, în condiţiile în care membrii Biroului Electoral Central ar fi constatat lipsa unei semnături pe o anexă depusă la dosarul de candidatură al lui Călin Georgescu.

Publicitate

Candidaturile depuse de vineri până acum

Primul prezidenţiabil care şi-a depus candidatura, ca independent, a fost actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan. Acesta s-a prezentat, vineri, la ora 12.00, la BEC, având şi cele peste 200.000 de semnături necesare înscrierii în cursa prezidenţială.

Tot în cursul zilei de vineri, patru ore mai târziu, şi-a depus candidatura şi controversatul candidat suveranist Călin Georgescu, tot ca independent, în prezenţa a câtorva sute de simpatizanţi care au adus cu ei portrete ale sale şi care i-au scandat numele, dar şi alte lozinci, creând haos în faţa sediului BEC şi obligându-i pe jandarmi să înconjoare zona cu garduri de protecţie.

Cu un sfert de oră înaintea independentului Călin Georgescu, la sediul BEC au ajuns liderul AUR, George Simion, şi preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, care au declarat că îl susţin pe Georgescu. Întrebat, la ieşirea din sediul Biroului Electoral Central, după ce şi-a depus candidatura, ce va face dacă nu se va regăsi pe buletinul de vot, Georgescu a răspuns: „Este imposibil!”

Publicitate

Duminică, la ora 13.00, şi-a depus candidatura la Preşedinţia României Crin Antonescu, susţinut de coaliţia de guvernare, iar la ieşirea de la Biroul Electoral Central el a declarat că nu se clatină, mulţumind soţiei sale şi celor care l-au susţinut. „Voi uni această naţiune, voi întări aceată naţiune”, a dat el asigurări.

Încă de duminică dimineaţă, în faţa sediului BEC, din Centrul Vechi al Capitalei, s-au adunat atât simpatizanţi ai lui Crin Antonescu, cu pancarte pe care scria ”Crin preşedinte”, dar şi susținători ai lui Călin Georgescu, în aşteptarea deciziei de duminică seară, a BEC, în privinţa validării sau invalidării candidaturilor.

Cel puţin în cazul lui Călin Georgescu şi al lui Nicuşor Dan, membrii BEC trebuie să ia o hotărâre, potrivit legii, până la miezul nopţii de duminică. În ceea ce priveşte candidatura lui Crin Antonescu, depusă astăzi, membrii BEC au la dispoziţie 48 de ore pentru a lua o decizie, care va trebui dată cel târziu marţi, la ora 24.00.

Publicitate

Până sâmbătă, la ora 16.00, în termenul legal de 24 de ore de la depunerea candidaturii lui Călin Georgescu, la BEC fuseseră depuse peste 1.200 de contestaţii. De asemenea, au fost depuse aproximativ 300 de contestaţii şi împotriva lui Nicuşor Dan.

Publicitate
Continuați să citiți

Național

Președintele interimar Ilie Bolojan promite transparență: „Alegerile din mai vor fi corecte și libere

Publicat

pe

De

Facebook Ilie Bolojan

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut marți, 18 februarie 2025, prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în țară, desfășurată la Palatul Cotroceni. În discursul său, Bolojan a transmis trei mesaje esențiale: stabilitate, consolidarea democrației și continuitatea politicii externe.

Referindu-se la stabilitatea guvernamentală în contextul unui an financiar dificil, președintele interimar a declarat: „România are o coaliție de guvernare ce asigură stabilitatea țării. Gestionarea responsabilă a bugetului, menținerea unui nivel ridicat al investițiilor, care să genereze creștere economică și creșterea calității serviciilor publice, sunt condițiile pentru o bună guvernare.”

Publicitate

În ceea ce privește anularea alegerilor prezidențiale din 2024, Bolojan a explicat: „La sfârșitul anului trecut, pe fondul unor ingerințe externe, Curtea Constituțională a luat o decizie legată de procesul electoral. Este evident că această situație a generat provocări, iar unii au perceput-o drept o criză. A fost o situație excepțională, gestionată cu instrumente democratice.” El a reafirmat angajamentul pentru organizarea unor alegeri libere și corecte în luna mai: „Pentru alegerile prezidențiale ce vor fi organizate în luna mai, obiectivul nostru – al tuturor instituțiilor – este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect și transparent.”

În ceea ce privește politica externă, președintele interimar a subliniat continuitatea direcțiilor strategice ale României: „Direcțiile principale ale politicii externe rămân neschimbate.” El a reafirmat apartenența țării la Uniunea Europeană și NATO, parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și deschiderea pentru cooperare cu toți partenerii care împărtășesc aceleași valori și principii.

Această întâlnire evidențiază eforturile președintelui interimar Ilie Bolojan de a consolida încrederea comunității internaționale în angajamentele și direcțiile asumate de România, demonstrând o abordare pragmatică și responsabilă în gestionarea provocărilor actuale.

Publicitate

Publicitate
Continuați să citiți
Publicitate
Internationalacum 10 ore

Germania cere „progrese rapide” pentru integrarea Ucrainei și Republicii Moldova în UE

Politicăacum 23 de ore

Deputat AUR, plătit cu 300.000 € de Superbet. Acum face parte din partidul care promite interzicerea jocurilor de noroc

Politicăacum 23 de ore

RECORDER: 20 OCTOMBRIE 2025. Pensiile magistraților: CCR oprește Guvernul

Naționalacum 23 de ore

Zeci de trenuri suspendate la nivel național – inclusiv în Bihor – din cauza datoriilor uriașe ale CFR Călători către CFR Infrastructură

Localacum 23 de ore

Incident șocant în cartierul Rogerius din Oradea: un bărbat a fost înjunghiat de un tânăr aflat pe trotinetă electrică

Localacum 23 de ore

Grav accident rutier pe Centura Beiuș. Cele două persoane au fost declarate decedate la fața locului.

Naționalacum o zi

Primarul Negoiță a construit șosele peste magistralele de gaz. „La o explozie, nu mai rămâne nimic!”

Ultimele noutatiacum 3 zile

Tragedie în București: o tânără însărcinată printre victimele exploziei din Rahova! Ce s-a întâmplat cu ‘sigiliul rupt’ care putea salva vieți

Agriculturăacum 3 luni

Sâmbăta marchează încheierea fazei pilot a Pieței Locale „Coșul cu legume”

Agriculturăacum 4 luni

Eveniment de încheiere a fazei pilot a Pieței Locale „Coșul cu legume” din comuna Sâmbăta

Agriculturăacum 4 luni

Piața locală „Coșul cu legume de la Sâmbăta” și-a deschis porțile pentru bihoreni

Evenimenteacum 4 luni

Diplomă pentru natură: copiii din Bihor devin supereroi ai reciclării

Businessacum 4 luni

Comunicat de presa Tagretti Sweets PNRR

Businessacum 4 luni

Val de concedieri în vară: 46 de angajați din Bihor își vor pierde locul de muncă

Localacum 4 luni

Percheziții în 7 județe, inclusiv Bihor, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 3 milioane lei

Evenimenteacum 4 luni

Deschiderea pieței locale „Coșul cu legume” în comuna Sâmbăta — susținerea fermierilor și acces la produse proaspete

Localacum 5 luni

„Hot local surprins noaptea, cu o unealtă în mână, a primit o pedeapsă aspră”

Localacum 5 luni

Avocat băgat în belele de justiție pe motiv de proxenetism.

Localacum 5 luni

ANAF a dezlănțuit o rețea mondială de escroci cu metale prețioase: jaful fiscal aruncă o gaură de peste 72 de milioane de lei.

Localacum 5 luni

„Două curți din Bihor au lideri noi: CSM a validat numirea a două judecătoare”

Lifestyleacum 10 luni

Povestea unei iubiri care luptă pentru viață

Businessacum 1 an

Opinia îndrăzneață a unui economist renumit din România: „Dacă salariul tău net este sub 1.500 de euro, eșecul este doar al tău.”

Lifestyleacum 2 ani

Alimentele care contribuie la longevitate. Ce feluri de mâncare te pot ajuta să ai o viață mai lungă?

Sănătateacum 2 ani

Școlile din Oradea organizează o campanie gratuită de sigilare a dinților pentru elevi.

Localacum 1 an

Primarul Comunei Holod, Sandu Sasaran: Un Lider Devotat Comunității

Localacum 1 an

Rezultate la alegerile locale din județul Bihor 2024

Localacum 1 an

Florin Copos, actualul primar al comunei Dobrești, transformare remarcabilă a comunei prin proiecte de succes.

Economiceacum 1 an

„Plan de majorare a pensiilor minime și soluții pentru cei fără documente de muncă”

Știriacum 1 an

OpenAI a debutat cu o nouă creație de inteligență artificială și o variantă desktop a lui ChatGPT.

Politicăacum 11 luni

Fără partide, doar fapte! Dorin Curtean își anunță candidatura independentă – Care este misiunea lui?

Businessacum 2 ani

Acțiunile Netflix au înregistrat o scădere vineri, după ce compania a anunțat planurile de a nu mai publica datele privind numărul de abonați începând din 2025.

Economiceacum 12 luni

Liderii Mondiali Se Întrec în Felicitări pentru Trump! Putin Promite ‘Dialog Deschis’ și Alianțe Uimitoare!

Localacum 1 an

Promisiuni neîmplinite și scandaluri în administrația actuală din comuna Sâmbăta

Știriacum 1 an

Comandantul-șef al armatei ucrainene a afirmat că situația de pe front s-a „deteriorat”. Trupele Kievului se retrag din anumite zone.

Naționalacum 9 luni

România, în stare de alertă epidemiologică! Gripa se răspândește rapid – Ai simptome? Iată ce trebuie să faci!

Localacum 1 an

Campanie Electorală Tensionată la Tinca: Candidatul PNL, Vlad Popa, Supus unei Campanii Agresive.

Sănătateacum 9 luni

„Erupții Cutanate care Intrigă Dermatologii: O Alergie Alimentară Ascunsă? Dezvăluirile unui Nutriționist”

Politicăacum 1 an

Locuitorii Nojoridului cer schimbare: De ce FLORIN VASILE CIURDARIU este răspunsul la nevoile comunității.

Localacum 12 luni

Noii primari tineri din Bihor promit schimbare și dezvoltare

Agriculturăacum 2 ani

Ministrul Agriculturii nu crede că fermierii români vopsesc puii. Florin Barbu: Puii din magazine sunt crescuți cu porumb

Politicăacum 23 de ore

RECORDER: 20 OCTOMBRIE 2025. Pensiile magistraților: CCR oprește Guvernul

Naționalacum o zi

Primarul Negoiță a construit șosele peste magistralele de gaz. „La o explozie, nu mai rămâne nimic!”

Naționalacum 11 luni

Alegerile prezidențiale au fost anulate. Judecătorii CCR au anulat rezultatele primului tur. DOCUMENT

Naționalacum 11 luni

Trădare, trădare, dar s-o știm și noi… și procurorii!

Localacum 11 luni

Ilie Bolojan: Secrete din campanie. Note pentru Ciucă & Iohannis. (VIDEO)

Politicăacum 12 luni

Ilie Bolojan, discurs impresionant în fața colegilor din PNL

Lifestyleacum 1 an

Influencerul Adrian ‘Elicopter’ urmărit de poliție și încătușat! Ce a declanșat totul?

Businessacum 1 an

Starship: Testul crucial al SpaceX deschide noi perspective pentru explorarea spațială

Localacum 1 an

Stațiunea din România pe care străinii încep să o adore. „Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”

Internationalacum 1 an

Înlocuirea celebrităților cu clone | Adevar sau Conspiratii

Localacum 1 an

Oradea și Bihorul sunt pe drumul cel bun!

Știriacum 2 ani

VIDEO: Preotul șochează: „Fetele abuzate ar trebui să plătească, căci sunt atrăgătoare.” BOR condamnă ferm: „Declarația este abominabilă și contrară valorilor noastre fundamentale. Nu există justificare pentru abuz.”

Sportacum 2 ani

Reacția germanilor după eșecul contra României și ratarea calificării la EURO

Internationalacum 2 ani

Cât de mult îl afectează pe Putin atacul terorist care a zguduit Rusia. Armand Goșu: „E panicat! El trebuie să răspundă”

Publicitate

Trending