Când reforma deranjează, apare „raportul incendiar”. Cum a început ofensiva anti-Bolojan pe iRealitatea

Reforma lui Bolojan, pusă la zid cu metoda clasică: se ia o eroare, se umflă, se lipește de om și se servește ca „dezastru”

Campania de denigrare a lui Ilie Bolojan pare să fi intrat într-o nouă etapă: etapa „raportului incendiar”. Rețeta este deja cunoscută. Se ia un document al Curții de Conturi, se aleg cele mai sonore pasaje, se pun lângă numele lui Bolojan și se livrează publicului concluzia înainte ca publicul să mai apuce să înțeleagă contextul.

Așa a apărut materialul de pe Realitatea, sau, ca să folosim registrul sarcastic potrivit momentului, de pe „iRealitatea”: reforma lui Bolojan la Oradea ar fi fost „desființată”, iar administrația locală ar fi lăsat în urmă abonamente de transport decontate inclusiv pe numele unor persoane decedate.

Sună grav. Și orice astfel de constatare trebuie tratată grav. Numai că între o neregulă administrativă identificată de auditori și demolarea întregului model administrativ al Oradiei este o distanță pe care propaganda o parcurge în trei secunde, fără semnalizare și fără jenă.

Neregulile trebuie verificate. Dar folosirea lor politică miroase de la distanță

Curtea de Conturi nu este dușmanul nimănui. Rolul ei este să verifice cum sunt gestionați banii publici. Dacă au existat abonamente decontate greșit, dacă OTL nu și-a actualizat tarifele, dacă au fost redevențe calculate prost sau dacă la aeroport s-au cheltuit bani fără eficiență suficientă, toate acestea trebuie explicate clar, cu sume, responsabili și măsuri de recuperare.

Dar una este să discuți serios despre control financiar și cu totul alta este să transformi constatări tehnice într-o bâtă politică.

Exact aici începe circul. Pentru că materialul nu pare construit ca o analiză rece a banului public, ci ca o execuție politică. Nu se caută răspunsuri, se caută etichete. Nu se explică mecanismele, se aruncă sentința. Nu se întreabă cine a greșit concret, în ce mandat, la ce nivel administrativ și ce măsuri s-au luat, ci se lipește totul de numele Bolojan, fiindcă numele vinde și, mai ales, deranjează.

De ce deranjează Bolojan? Pentru că strică liniștea aparatului politic

Ilie Bolojan nu este un personaj comod. Nu a fost comod nici ca primar, nici ca președinte de Consiliu Județean, nici în politica națională. A intrat în administrație cu o idee simplă, dar aproape exotică pentru România: instituțiile trebuie să funcționeze cu reguli, nu cu sinecuri.

A tăiat posturi, a reorganizat aparate administrative, a impus ritm, a cerut rezultate și a vorbit despre eficiență într-o țară în care eficiența bugetară este privită de multe ori ca o amenințare la adresa confortului de partid.

De aici vine și problema. Bolojan nu este atacat doar pentru ce a făcut greșit sau pentru ce trebuie verificat. Este atacat pentru modelul pe care îl reprezintă. Iar modelul acesta este periculos pentru mecanismul politic obișnuit cu funcții împărțite, instituții umflate și bugete tratate ca moșie de partid.

„Mortul” din abonament și viu-nevătămatul aparat de propagandă

Cea mai spectaculoasă acuzație este cea privind abonamentele de transport decontate pentru persoane decedate. Evident, titlul se scrie aproape singur. „Decontări pe numele morților” are tot ce trebuie pentru televiziune: șoc, indignare, imagine puternică și suficientă emoție cât să nu mai întrebe nimeni detaliile.

Dar întrebările rămân.

Câte cazuri au fost? Ce valoare exactă au avut decontările? Au fost fraude intenționate sau erori de actualizare a bazelor de date? Cine era obligat să verifice? Ce a făcut conducerea OTL? Ce a făcut Primăria după constatare? S-au recuperat banii? S-au modificat procedurile?

Fără aceste răspunsuri, scandalul rămâne doar ambalaj. Iar ambalajul, în cazul acesta, pare făcut special pentru a lovi politic, nu pentru a repara administrativ.

PSD nu trebuie să apară cu ștampilă pe material. E suficient ca mesajul să-i convină perfect

Nu trebuie să existe o hârtie cu antet de partid ca să înțelegi direcția politică a atacului. Uneori, propaganda nu vine cu ordin scris, ci cu instinct. Iar instinctul este simplu: când un politician care vorbește despre reformă și tăieri devine relevant, trebuie murdărit rapid.

Pentru PSD și pentru orice aparat politic construit pe dependență bugetară, modelul Bolojan este o problemă. Nu pentru că ar fi perfect. Nu este. Nu pentru că administrațiile conduse de el n-ar fi avut erori. Au avut, ca orice administrație mare. Ci pentru că pune pe masă o întrebare incomodă: câți oameni sunt plătiți în sistem fără să fie necesari și câți bani publici se pierd în confortul instituțional al partidelor?

Aceasta este întrebarea pe care mecanismul politic nu vrea să o audă. Așa că schimbă discuția. Din „cum reformăm statul?” face „uite, și Bolojan are nereguli”. Tehnica e veche: nu repari casa, dai cu noroi pe cel care spune că se dărâmă tavanul.

Oradea nu devine brusc un dezastru pentru că a apărut un titlu nervos

Oradea nu este un oraș perfect. Nicio administrație nu este. Dar să încerci să reduci transformarea orașului la câteva pasaje scoase dintr-un raport este o insultă la adresa realității — realitatea aceea fără „i” în față.

Oradea a fost ani la rând un exemplu invocat în administrația locală: investiții, infrastructură, fonduri europene, regenerare urbană, disciplină administrativă. Asta nu șterge neregulile, dar nici neregulile nu șterg tot ce s-a construit.

Aici este diferența dintre jurnalism și execuție politică. Jurnalismul pune lucrurile în context. Execuția politică taie contextul și lasă doar titlul.

Concluzia: neregulile trebuie clarificate, dar campania miroase a frică politică

Da, orice ban public cheltuit greșit trebuie verificat. Da, orice raport al Curții de Conturi trebuie luat în serios. Da, administrația locală din Oradea trebuie să explice punctual fiecare constatare.

Dar nu, asta nu înseamnă că reforma lui Bolojan a fost „desființată”. Înseamnă doar că o instituție de control a găsit probleme care trebuie lămurite. Restul este spectacol politic.

Iar când spectacolul începe exact în momentul în care Bolojan devine incomod pentru calculele de putere, coincidența devine cam obraznică.

Așa funcționează mecanismul: nu te bate frontal cu ideea de reformă, pentru că reforma sună bine la public. Ataci omul. Îl umpli de noroi. Îi lipești de nume orice eroare, orice raport, orice titlu convenabil. Și speri că, până se lămuresc detaliile, imaginea e deja zgâriată.

Doar că, uneori, zgomotul spune mai multe despre cei care îl produc decât despre ținta lui.